…marea, ploaia, soarele…

Ţie îţi place marea? Dar ploaia caldă de vară ? Sau mângâierea soarelui în bătaia vântului? Îţi place, aşa-i? E frumos, nu?

Marea… caldă, înecând durerea, spălând tristeţea din suflet.

Ploaia… Mii de lacrimi calde, ţinându-se de mână, mişcându-se într-un dans doar de ele ştiut.

Iar soarele… Soarele încercând să te îmbrăţişeze cu ale lui raze calde. Însă, un soare înşelător, care adesea te poate arde. Şi totuşi îţi place…

Ţi-e dor, nu-i aşa? Dar stai, nu arunca vina pe umerii altcuiva. E chiar vina ta. Ai respins marea, binevoitoare de a duce durerea ta acolo, departe, binevoitoare de a te ajuta să uiţi. Ai respins ploaia, care îţi ascundea lacrimile şi le coopta în dansul ei. Ai respins şi soarele, cel care vroia să îţi incălzească sufletul, inima.

Ţi-e dor, ştiu. Dar să ştii că.. niciodată nu e prea târziu, niciodată!