Eu, tu si… ea. *

Eu - O visatoare care ti-e doar prietena (spui tu).

Tu - “Acela” pentru mine, “Acela” pentru ea.

Ea - “Aceea” pentru tine.

Eu, Tu - Ne cunoastem unul pe celalalt mai bine decat pe propria persoana, si totusi… ne suntem straini. Suntem prieteni, amici, ne scapa cate una, dar nu, nu ne putem numi iubiti.

Tu, Ea - Spuneti ca va iubiti, cica sunteti impreuna. Sa va fie de bine!

Ea, Eu - Spunem ca nu avem nimic una cu cealalta. D’aia ne incruntam tot timpul una la alta. D’aia nu vrem sa ne stim in preajma unei celeilalte, d’aia nu vrem sa te stim in preajma “celeilalte”.

Noi 3 - Voi doi si un minus.

* Nu tine de prezent, ci de trecut. I’m okay now!

p.s. Posturi noi pe floricele pe campii.

Curiozitate…

Aaaa, am uitat să specific. Fraţilor, recunosc cu mâna pe inimioară că mi’s blondă (şi mandră. Apăr onoarea.). Nu’s chiar atât de blondă ca în toate bancurile alea - care nu mă afectează, nu nu! Chiar mă amuză. - însă, mai am şi eu momente, ca deh… Asta o ştiu foarte bine apropiaţii prietenii mei. Multe momente blonde de-ale mele le-a prins Zâmbilica, şi acum de curând unu’ ft. tare “când pleci acasă?” chiar cabral.ro . (apropo, bai… termenul de “acasă” are mai multe înţelesuri. Cel puţin pt mine. :)) )

PostScriptum-uri

- Sunt blondă legală, aţi înţeleess?
- Nu-mi place rozul.
- Am şi ochi albaştri. Mişto, ai?
- Nu râdeţi! Vă mulţumim! (moment blond?)

Avem oare visuri prea mari?

Chiar… oare avem visuri prea mari? Oare vrem prea multe la viaţa asta?

“Oo, în doi ani, o să ajung vedetă maare. Ca “X”, şi o să câştig mulţi bani, şi o să merg in Bamboo şi-mi găsesc pe unu acolo şi gata, n-am să mai mulg eu vaca la bunica la ţară.” Cu toţii avem astfel de dorinţe. Bine, poate nu chiar aşa, dar am spus-o şi eu într-un mod mai exagerat. Aspirăm să fim cât mai sus., vrem să fim cât mai buni, vrem să fim mulţumiţi cu noi, să oferim familiei (atunci când va fi) ce e mai bun, dar de multe ori, mulţi dintre noi gândim superficial. Uităm că pentru a ajunge acolo sus, sus trebuie să muncim mult, şi deşi poate că nu ne simţim chiar în stare de a ajunge pe propriile forţe acolo, încercăm să găsim alte metode.

Pe scurt, de multe ori, vrem totul pe tavă. Poate că, unii dintre noi tocmai din această cauză nu vom ajunge acolo, pentru că suntem prea orgolioşi, din diferite motive.

Toţi vrem şi strigăm sus şi tare că vrem o chiflă în stomac dar nu facem nimic. (Exemplu? -aici mă abat puţin de la subiect- Sunt atât de mulţi “cerşetori”, tineri, care nu au absolut nimic, ci doar lene. Lenea de a munci. Mai bine stau şi jelesc că am o familie de 10 fraţi şi o mamă văduvă decât să mă duc să muncesc! - dar asta, e altă poveste, o să revin în curând la subiectul ăsta.)

Revin la întrebarea mea, acum. Aspirăm oare prea sus?

LE: Şi uite, spunea şi Cabral (mă abţin de data asta de la alte porecle, da da!) despre faptul că oamenii uită să se bucure de lucrurile mici, lucrurile fără de care viaţa n-ar mai fi aşa parfumată cum e, şi despre ceea ce vorbeam mai sus, faptul că, citez, “oamenii îşi pun task-uri de neatins”. AICI

Urăsc ipocrizia!

Da, urăsc ipocrizia până în măduva oaselor. Aşa cum spuneam mai demult pe blog, urăsc făţărnicia, ipocrizia şi tot ce ţine de asta. Pentru “imagine” şi “reputaţie” omul face multe. Băi, dacă nu ma suferi, sau daca pur şi simplu îţi sunt indeferentă, n-ai nici o legătură cu mine, lasă-mă frate în durerea mea, nu te mai “preocupa” tu atât de mult de persoana mea.

Bine, pe de altă parte ipocrizia e o stare pe care omul o poate avea şi temporar, din când în când. Şi asta e şi mai naşpa. “Vai fată, da eşti bine? Dacă ai o problemă ştii că poţi veni oricând la mine şi te ajut, la ce orice oră!” şi apoi, după ceva timp “Cine frate* Blonda aia? Lasă-mă bre cu ea, ce treabă am eu cu ea?” (asta pe la spatele tău că nu are curaj să îţi spună faţă. Ha ha ha, laşitateeee!!! Apoi mai începe să mai zică de tine şi altele “Lasa-mă măi cu #$%^&*! aia!”.

Nu, nu mi s-a întâmplat acum recent nimic de genu’, şi sper să nici nu mai dau de asta, deşi slabe şanse, oricât aş încerca eu să ocolesc.
E vorba aici doar de faptul că nu suport falsitatea, şi în acelaşi timp nu o înţeleg. De ce să te dai prieten cu cineva dacă te faci tu nu-l haleşti nici măcar forţat cu polonicul.

Hypocrites and liars*, stay away from me!!!

* despre asta, tot într-un post viitor.