Pe modul: “leguminoasa”.

Heii!!
Săptămâna asta am fost dată dispărută. Zeci de “missed calls” şi sms-uri pe telefoane, mailuri necitite, dm-uri pe twitter, offline-uri pe messenger. Lumea s-a gândit la ce-i mai rău! Doamne Fereşte! Unii aveau de gând să recurgă la metode extreme pentru a da de mine. Mai bine nu! Aşa că era cazul să mă trezesc, să revin la realitate, nu-i aşa?

Multe n-am făcut. Adică am stat ca o cloşcă toată ziua în casă. Leguminoasa mi se spune, încântată de cunoştinţă. Motivul? Motivele? Dar n-are rost… Sunt “ţîşpe” motive, unele stupide, banale, tâmpite, altele care nu merită dezvăluite, altele care nu pot fi dezvăluite.
Şi uite aşa, stând eu în casă mai toată ziua, am scris câteva posturi -să tot fie vreo 20 şi ceva- care-şi duc liniştite viaţa în “drafts” şi care puţin probabil că o să apară curând pe-aici ca şi “published”. Patience, my dears! Aaa! Am scris şi “jurnalul unei amintiri” părţile III, IV şi V, dar care, cu siguranţă, nu vor ajunge în stare brută pe blog. Vor suferi ceva modificări, ca de obicei. (Nota: Uneori mă implic mult prea tare în posturi şi risc să dau prea mult într-un singur post, pe un singur subiect. Baby steps!)

Aa! Se putea să uit? Singura seară când m-am ridicat în sfârşit din pat şi am lăsat Gossip Girl-ul şi pentru mai târziu a fost Sâmbătă (28 martie) când am luat-o pe Iulia de mânuţă şi-am mers în Librăria Humanitas unde ne-am întâlnit cu Mircea Cărtărescu. (:heart:) Un om simplu şi modest. A şi spus că el încă nu a scris nimic “mare”, nimic important (Nici măcar Orbitor!) şi că următoarea lui carte va fi acel “ceva” măreţ. Mi-a plăcut de el. Sincer, deschis, uneori glumeţ! Nu degeaba se află printre preferaţii mei!

Meanwhile, am schimbat şi tema (Hai cu primăvara aia!), am adăugat şi în sidebar un păsăroi albastru care trimite către contul meu de twitter, am şi răspuns la comentarii, la dm-uri pe twitter… Mai rămân sms-urile, telefoanele-urile, mailurile, offline-urile…

Dar parcă totuşi mi-a prins bine starea asta! Are şi ea părţile ei bune. Stai! Voi ce faceţi? Mi-era dor de voi, v-am zis?

p.s. Pot să mă umflu în pene şi să mi-o iau puţin în cap? Am fost întrebată de multe ori: “De ce nu te apuci să scrii o carte?”. Iniţial m-am încruntat la fiece persoană îmi punea întrebarea asta, apoi… m-am mai gândit. Poate chiar mi-ar plăcea să fiu citită de un public mai larg, să îmi văd cartea într-o librărie şi să zăresc lumea cum o răsfoieşte curioasă. Dar în fond şi la urma urmei, sunt încă doar o puştoaică… Rămâne însă undeva pe lista “What i would like to do”. IN THE FUTURE? Aştept feedback şi de la voi. Poate poate? De apucat, oricum m-am apucat deja. Idei sunt multe, sa vedem ce-o sa iasa. Oricum, o carte nu o scrii intr-o saptamana!