27 noi

azi dimineață m-am trezit cu un fulg pe nas
și credeam că am devenit somnambulă.
e prima dată când hălăduiesc cu ochii deschiși
în lumea viselor. și când cred.

dormeam de fapt. și era
ceață
și brumă afară
și mirosea totul a portocale.
mama zice că miroase a Crăciun
dar nu simt niciun miros de brad.
deci nu.

fulgul de nea s-a topit și eu încă nu mă trezisem și aproape că am avut un atac de panică pentru că nu drmeam, dar nici nu eram trează și eram acasă, unde n-are cum să îmi cadă fulgi pe nas.

mandarine. da. nu erau portocale.

unsufletnaiv pentru ivcelnaiv*

blondă* sunt eu, și asta e clar.
vinul îl beau mereu din pahar,
căci cana parcă mă-mbie să „ceai”.
nu eram eu cea pe care o vedeai?

concertele îmi plac, mereu merg la vreunul,
mă duc bucuroasă de zici că-i Crăciunul.
parpalac nu port, că prea frig îmi este.
dar paltonul îl port așa, franțuzește.

poate n-ai văzut bine. E mai degrabă bej.
sau poate că ăsta e doar un prilej
să intrăm în vorbă, să ne contrazicem:
parpalac sau palton, ba că-i bej sau e crem?

în fine, ar cam trebui să închei
altfel, o să-mi devină obicei
să mă simt avizată, să intru să-ți scriu…
te salut. merg să-mi iau pardesiu!

*răspuns la poezia o fată blondă, poezie în care mă regăsesc prea tare. nu m-am putut abține…

nimic.

e atât de ciudat. sunt împărțită între cămașa în carouri, clujul amețitor și un peștișor ce înoată prea repede și-n ape prea adânci.
cămașa mi-ar ține de cald.

clujul e un oraș frumos și merită vizitat mereu.

iar peștele… m-ar învăța atât de multe.

și totuși. aici. singură.

mai am un singur dor…

02:47. Stau pe bancă, singură, aștept…

Străinul mă vede, suspină și apoi mă întreabă șuierat:
“Și ție îți e dor?”
Oftez. Trece de mine și se oprește:
“Cum fac să scap de dorul ăsta? Nu îmi e bine….”
Nu spun nimic, dar în ochi îmi putea citi răspunsul, suspinele și dorul. Dorurile…
“Ar trebui să merg să mă culc, nu?”
Surâd.
“Dar trece?”
“Nu trece neapărat, dar la un moment dat te obișnuiești cu el și e ca un prieten nou venit în oraș pe care-l plimbi după tine”, îi spun.
“Ți-e dor, nu?”
Oftez din nou. Ne privim câteva secunde și nu spunem nimic. Apoi îmi sună telefonul.
“Spune-i și lui asta. Poate o să fii surprinsă. Acum te las, răspunde-i. Noapte bună!”
Am reușit să arunc un “Ai grijă de dorul tău!” și am răspuns la telefon.

Nu era el.

oxitocină

n-aș fi crezut că la revederea ochilor ăia pe care
deja
îi ador,
inima o să plângă puțin
de dor
și stomacul o să-și frece pereții stresat că
mâinile tremură și ele.

uite așa totul a luat-o la fugă în corpul meu,
de parcă e competiție între organe,
care să clacheze primul.
plămânii că parcă nu mai pot respira,
creierul că intră în modul “îngheț”,
picioarele care brusc nu mai au oase,
ci un fel de gelatină care mai degrabă curge
și curge,
și ochii ăștia care vor să-mi spele obrajii
de păcate.

Cred că
totuși
mama avea dreptate
când îmi spunea că
dragostea nu e altceva decât
chimie și hormoni…

mama tuturor răniților/ doiseptembrie

Astăzi renunț. Am urcat la tine, am urcat toate treptele celor șapte etaje, până când am ajuns acolo unde m-am lepădat de costum și de mască și de dorință și speranță. Le-am lăsat pe toate frumos împăturite în ușă. Ai să le găsești dimineață când te vei trezi și vei pleca somnoros la birou. Probabil n-ai să le bagi în seamă. Ai să calci peste mi-e-dor, peste aș-vrea și ai să lovești în burtă micul de-ce care te trage ușor de mânecă. Să stai liniștit că eu sunt bine acum. Am uitat și de gropiță și cicatrice. Care îți era timbrul vocii? Ai ochii verzi sau căprui? Ăăă, tricoul ăla galben și cămașa aia în carouri… Nici măcar nu îmi pasă dacă ai să vezi mormanul ce te-așteaptă în fața ușii. Nu e ca și când nu mi-ai văzut rucsacul din spate de fiecare dată când ne-ntâlneam.

Astăzi renunț. Pentru că nu sunt făcută din beton, astfel că briza asta pe care o porți mereu cu tine mă tot dezechilibrează. Pentru că știu de mult să merg cu bicicleta și nu am nevoie de roți ajutătoare. Pentru că mie nu îmi e frică. Pentru că am curaj. Și mai ales, pentru că nu mai am ce face aici. E gol și pustiu. E nimic.

Astazi am renunțat.