Say you love me. Just for today.

E incredibil cum viața îți surprinde firea cu tot felul de întâmplări.
E incredibil cum te ademenește cu câte o monstră din „cum ar fi”.

O, tu ispită! Cât îți mai place să mă perpelești.

Șșș! Să nu-mi spui că nu am dreptul să spun asta. Eu nu fac decât ceea ce am învățat încă dinainte de a fi în burta mamei. Iubesc sincer și devotat. Cum rar se întâmplă. Cum rar te întâlnești cu asta. Cum poate niciodată nu am făcut-o cu adevărat. Acum am înțeles de fapt lucuri pe care le blamam înainte. Acum promit să am răbdare și să fiu cuminte. Promit să învăț și să nu las acești ani care deja au trecut, să fi trecut degeaba. Nu pentru el, ci pentru mine în primul rând.

Dragă viață, să știi că pot să mănânc mai mult de o tabletă de ciocolată la jumătate de an. Nu-s la dietă. :)

Să nu te miri dacă nu înțelegi nimic. Nici n-ai cum.

14 04 14

Când crezi că știi… Când crezi că totul e așa cum știi, cum ai vrea, de fapt… se întâmplă ceva. Cineva te trage de mână și îți arată că viața și lumea din jurul tău e total altfel decât credeai. Că verdele ierbii e mai puternic, că zborul păsării e mult mai frumos decât așa cum îl vedeai tu și că nu-ți rămâne altceva de făcut decât să crezi și atunci… vei vedea. Crede! Dacă crezi vei vedea și zborul și lumina soarelui și albastrul cerului…

Caută fără grijă, fără frică și fără ezitări. Răspunsul nu-l vei găsi imediat, dar va veni cu siguranță. Poate abia după 20 de ani în Tibet, dar va veni sigur!

după aproape un an, încă îți mulțumesc și încă mă gândesc serios la asta și la tot. acum înțeleg mai bine.

27 noi

azi dimineață m-am trezit cu un fulg pe nas
și credeam că am devenit somnambulă.
e prima dată când hălăduiesc cu ochii deschiși
în lumea viselor. și când cred.

dormeam de fapt. și era
ceață
și brumă afară
și mirosea totul a portocale.
mama zice că miroase a Crăciun
dar nu simt niciun miros de brad.
deci nu.

fulgul de nea s-a topit și eu încă nu mă trezisem și aproape că am avut un atac de panică pentru că nu drmeam, dar nici nu eram trează și eram acasă, unde n-are cum să îmi cadă fulgi pe nas.

mandarine. da. nu erau portocale.

unsufletnaiv pentru ivcelnaiv*

blondă* sunt eu, și asta e clar.
vinul îl beau mereu din pahar,
căci cana parcă mă-mbie să „ceai”.
nu eram eu cea pe care o vedeai?

concertele îmi plac, mereu merg la vreunul,
mă duc bucuroasă de zici că-i Crăciunul.
parpalac nu port, că prea frig îmi este.
dar paltonul îl port așa, franțuzește.

poate n-ai văzut bine. E mai degrabă bej.
sau poate că ăsta e doar un prilej
să intrăm în vorbă, să ne contrazicem:
parpalac sau palton, ba că-i bej sau e crem?

în fine, ar cam trebui să închei
altfel, o să-mi devină obicei
să mă simt avizată, să intru să-ți scriu…
te salut. merg să-mi iau pardesiu!

*răspuns la poezia o fată blondă, poezie în care mă regăsesc prea tare. nu m-am putut abține…

nimic.

e atât de ciudat. sunt împărțită între cămașa în carouri, clujul amețitor și un peștișor ce înoată prea repede și-n ape prea adânci.
cămașa mi-ar ține de cald.

clujul e un oraș frumos și merită vizitat mereu.

iar peștele… m-ar învăța atât de multe.

și totuși. aici. singură.