cafeaua de dimineață sau cum mă comport din nou ca o idioată

Mereu a fost un mister pentru mine. Oricât de mult credeam că pot eu să-l observ de departe. Îi cunosc stilul de îmbrăcăminte, gesturile, modul în care își aprinde o țigară, cum se ceartă, cum glumește, îi știu gropița din colțul gurii atunci când râde. Nu am avut niciodată curajul de a spera măcar de a fi lângă el. E ciudat să lucrezi cu un om pe care îl admiri într-un mod pe care nici tu nu îl înțelegi. Căci nu era îndrăgosteală, era doar o reacție chimică ciudată ce se întâmpla în mine.

Și azi noapte credeam că îl descopăr, că o să ajung să îl cunosc, dar nu a lăsat decât mai mult mister. Cu fiecare lucru pe care mi-l arăta, pe care mi-l descoperea: afectivitate, mângâierea, săruturile, chiar și alunița aceea, cu atât mai misterios devenea din alte puncte de vedere. Astăzi am descoperit cât de mult își dorește să devină tată, cât de mult își dorește pe cineva, cât de sensibil e el. Și știu că poate n-ar trebui să fiu tristă că acum stau singură aici și mă gândesc la ce s-a întamplat, ci să mă bucur că a existat momentul ăsta. Că pentru câteva clipe, în intimitatea pe care noi ne-am creat-o, el a fost doar al meu, mi s-a dăruit cu totul și a lăsat câteva măști să cadă.

„Cafea, da?” Păi…

Acum te rog eu, rămâi!

Și vorba Ancăi: până una alta, mai turnăm un pahar de așteptare; barul ăsta nu se închide niciodată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s