Acasă nu îi decât bunica, dar nici ea nu mai e.
Acasă este muntele ce sus răzbește tot.
Acasă e mirosul de ziduri vechi și groase
și de fugit prin frunze galbene și ude.
Acasă a fost odată, acuma nu mai e.
Acasă era atunci când acasă exista.
Acasă nu-i decât o strofă, prea mult prea repetată,
și care acum și ea de ea s-a săturat.
Acasă nu-i prea bine, dar mult și mult mai rau
E atunci când nu ai casă, când ești rătăcitor
Când stai prin case mari, cu plăpumi și cu perne
Dar nicăieri acasă, așa ca stai și stai…
Că unde să te duci, când acasă nu îi acasă.
Când casele’s frumoase, oamenii primitori
Dar tu nu ai acasă, ești singur și pribeag,
Îmbrățișezi valiza și mai tragi un oftat.
Copil fără de tară, găsește-ți casa în tine,
Sau în valiza asta ce te-a tot însoțit.
Ia-ti o cafea și stai pe banca asta udă și uită-te la oameni, fă-te acasă aici.
Suflet Pierdut 